Romania - O mare capitală culturală europeană

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Sa obtii statutul de „capitala culturala europeana” este pe cit de onorant, pe atit de dificil. Dupa stiinta mea, principalele conditii ce-ar trebui indeplinite pentru a atinge un asemenea nobil obiectiv sunt urmatoarele:

- Sa existe o traditie si o personalitate culturala a orasului respectiv, un anumit specific puternic si atragator, sustinut si de imprejurimi. Cu alte cuvinte, trebuie definit si promovat cit mai bine profilul cultural al comunitatii respective. Patrimoniul, si nu doar cel pur cultural, sa fie bine conservat si pus in valoare, inclusiv cu ajutorul noilor tehnologii;
- Sa existe o suma de manifestari culturale prestigioase, organizate periodic, cu o participare internationala cit mai consistenta, manifestari de o diversitate culturala care sa demonstreze potential in mai multe domenii, beneficiind, desigur si de o promovare corespunzaroare;
- Sa existe cit mai multe colaborari culturale cu parteneri prestigiosi, europeni in special dar nu numai, la nivel interinstitutional dar si intre personalitati individuale, asociatii, parteneriate, initiative etc. si acestea sa fie cit mai bine cunoscute.
- Sa existe o buna colaborare intre autoritatile locale, regionale si nationale si reprezentantii institutiilor si ai mediilor culturale, precum si ai societatii civile;
- Sa se practice din vreme un lobby consecvent si convingator pe linga institutiile si personalitatile cu capacitate de decizie si de influenta, la toate nivelele. Infratirile cu alte orase din cit mai multe tari sunt de cultivat.

Bineinteles ca orasul trebuie sa fie cunoscut in Europa. O pozitionare geostrategica interesanta poate conta. E bine sa fii un nod important de transport, sa detii un loc important in fluxurile financiar-monetare, sa ai o piata a capitalurilor relativ dezvoltata. Este deci necesara si o baza economica, in special servicii de calitate, turism, comert deschise spre toate azimuturile, investitori straini care sa duca faima si un portofoliu consistent de proiecte europene. De asemenea, unul sau mai multi poli stiintifici cu un renume bun pot fi extrem de pretuiti. Polii religiosi, mai ales de pelerinaj, de asemenea. Este nevoie apoi de o baza sociala, de un nivel de trai decent. O zona in care 40% din populatie, de pilda, e alcatuita din asistati social va avea putine sanse sa fie aleasa. Conteaza si mediul, spatiile verzi si integrarea lor urbanistica. Chiar gradul de poluare este de luat in seama.

Odata depusa candidatura, se intra sub monitorizare si conteaza tot ceea ce se intimpla pina la data deciziei, aceasta nu va fi deci luata in ultima clipa pe baza unei fotografii de moment. De aceea trebuie stabilita si urmata o adevarata foaie de parcurs, de catre toti actorii implicati, printr-un parteneriat multiplu. Mass-media joaca un rol foarte important prin relatarea diferitelor evenimente, mai mult sau mai putin fericite, apoi sa stiti ca exista deja raportori in orasele candidate, care trebuie sa demonstreze, in primul rind, spirit european, daca vor sa aiba succes.

Este bine sa ai cit mai multi reprezentanti de buna conditie in Europa, cit mai multe parteneriate strategice, cit mai multe si mai bune proiecte si initiative. Este o munca deloc usoara, foarte complexa, care necesita profesionisti, de la diplomati pina la restauratori, institutii si oameni de cultura, de stiinta, autoritati, arhitecti, peisagisti, artisti, istorici, firme si oameni de afaceri, ONG-uri si multi altii din varii domenii de activitate. Dar merita efortul, pentru ca orasul poate intra intr-un circuit international benefic din toate punctele de vedere.

Daca fiecare si-ar face datoria, ar trebui ca urbea respectiva sa se califice in mod firesc, cvasinatural. Din pacate, la toate nivelurile intervin interese nu foarte ortodoxe, sfere de influenta subiective, birocratie si chiar un usor parfum de coruptie. De aceea e bine sa fii pregatit pentru orice. Sunt de cultivat nu doar institutii si organizatii oficiale, inclusiv politice, inclusiv servicii care au moduri diferite de actiune, eventual mai discrete, daca nu chiar secrete, ci si organizatii neoficiale, dar a caror putere de influenta este mare, se stie. Daca aplicam aceste conditii la situatia concreta a Iasiului si analizam, putem usor intui ce sanse are, pe termen scurt, de a deveni o capitala europeana a culturii.

Criza nu s-a sfârşit

vineri, 6 iulie 2012

Pentru Hyman Minsky (Can “It” Happen Again?), sistemele financiare au o tendinta implicita de a ajunge periodic in situatii dificile, ceea ce s-a intamplat si acum; pentru Johan Lybeck (Istoria Globala a Crizei Financiare), actuala criza s-a incheiat inca din 2010. Dupa parerea mea, gresesc amandoi. In primul rand, sistemul monetar-financiar de la Bretton Woods a esuat pentru ca a fost prost conceput din start, apoi pentru ca a fost pervertit prin liberalizare, monetarizare si virtualizare excesiva, iar in al doilea rand criza e departe de a se fi sfarsit si nu e una ciclica, ci una structurala, sistemica.

De data aceasta, componentele reale ale economiei au avut mai putin de suferit, dar pot fi ele separate atat de net de cele financiare, care s-au prabusit? Solutiile au in vedere salvarea componentelor financiare, lucru imposibil fara reabilitarea celor reale, fara o reindustrializare viabila bunaoara, creatoare de locuri de munca, fara o crestere economica sustenabila, creatoare de valoare adaugata.

Recapitalizarea bancilor cu banii contribuabililor nu reprezinta nici singura solutie, nici cea mai fericita. Mii de miliarde de dolari s-au evaporat, fiind bani fictivi proveniti din excesul de speculatie, iar altii inca se pierd. Nici o masura necesara de reglementare, de supraveghere, de indiguire a fluxurilor de capital, de impozitare a tranzactiilor speculative, de control al masei monetare in circulatie s.a. nu a fost luata. Devalorizarile contabile globale au reprezentat 4% din PIB-ul mondial, cele mai multe inregistrandu-se in S.U.A. si in Marea Britanie. Sistemul bancar mondial a pierdut aproape jumatate din baza de capital pe care o avea in 2007. Circa 300 de banci au dat faliment numai in Statele Unite, avand active de 1,5% din PIB-ul american. Aceasta nu inseamna ca managerii lor nu luasera salarii de milioane de dolari, desi bancile nu mergeau bine.

Elementul de noutate al actualei crize a fost viteza cu care criza creditelor imobiliare, un sector totusi limitat al economiei, s-a extins in economia globala, prin intermediul asa-numitelor active „toxice”. Nimeni nu mai avea incredere in nimeni, riscurile au inceput sa fie percepute mult mai acut si de aici pana la blocarea tranzactiilor nu a mai fost decat un pas. Titlurile umflate s-au rasuflat si s-a instaurat criza de lichiditati, credite nu se mai acordau, deci activele nu mai puteau fi vandute. Pe piete a inceput sa se instaleze panica. Cerintele de capital si de o forma mai buna a capitalului au inceput sa creasca din toate partile. Treptat, totusi, tarile au realizat ca autoritatile lor de coordonare trebuie sa colaboreze, dar rezultatele au fost foarte slabe, in primul rand in incercarea de stabilire a responsabilitatilor.

Rezistenta bancilor la reglementare este uriasa. In caz ca le vor fi afectate profiturile, ele ameninta cu majorarea preturilor catre clienti sau, pur si simplu, cu blocarea activitatii. Iar lucrurile treneaza, in formatul si potrivit regulamentelor de dinainte de criza, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Lacomia a ramas in continuare caracteristica dominanta a pietelor financiare, iar politicienii fac totul pentru a tempera stigmatizarea pungasilor si au prin asta o mare parte de vina. Dar vinovati suntem cu totii pentru ca permitem, prin pasivitate, unor iresponsabili sa o ia razna si sa dezvolte excese ca cele la care suntem martori. Iar daca le permitem, vom plati in continuare pretul iresponsabilitatii lor. “Majoritatea tacuta” poate fi prostita tot timpul…

Cei de buna credinta mizeaza probabil pe ciclicitatea crizei. Dar cine este atent la datele fundamentale, nu doar ale recesiunii economice, ci si la contextul demoralizat in care se petrec lucrurile, la rasturnarea valorilor in societate, la schimbarea de mentalitate si la patinajul geopolitic, nu are cum sa nu vada aspectul structural, de profunzime al crizei, faptul ca traversam si o puternica criza morala, o criza a democratiei, o criza a ideologiilor, o criza a sistemului capitalist-liberal, o incertitudine si o insecuritate destabilizante, o profunda criza sociala, politica, culturala etc.

Forma foarte buna a economiei mondiale din anii 1990 a condus la un fenomen speculativ de proportii gigantice. Niciodata pana acum pe timp de pace nu s-a ajuns ca datoriile unei tari importante sa depaseasca PIB-ul tarii respective. In celebra sa Manias, Panics and Crashes, Ch. Kindleberger a identificat 38 de crize financiare grave in intreaga lume, intre 1618-1998, rezultand o medie de o criza la 10 ani. De asemenea, cel mai recent studiu exhaustiv asupra crizelor financiare, This Time is Different, realizat de Reinhard si Rogoff, identifica 296 de crize financiare in 66 de tari pe o durata de 800 de ani. Cei doi autori au studiat inclusiv 138 de crize bancare desfasurate dupa al doilea razboi mondial si efectele lor asupra ratelor de crestere, deficitelor bugetare si datoriilor publice ale tarilor in cauza, ajungand la concluzia ca crizele bancare sunt precedate de importuri masive de capital, generand cresterea preturilor proprietatilor rezidentiale si/sau comerciale.

Multi autori se intreaba de ce actuala criza nu a cuprins si Asia. Pentru ca Asia produce, are economie reala, are industrie, la ei se petrece o adevarata revolutie industriala. Apoi, liberalizarea excesiva si “lacomia debordanta” nu se manifesta si in Asia, unde societatile sunt mai putin deschise, sunt societati autocratice sau paternaliste, sunt economii de comanda cu caracteristici de piata, ceea ce inseamna ca lucrurile sunt mult mai bine controlate. Apoi, securitizarea si derivativele toxice au fost mult mai putin prezente aici. Apoi, Asia a invatat multe din propria criza din 1996-1997. Si, in plus, Asia trebuie sa creasca pentru ca rasa galbena sa vina la putere si profetiile sa se implineasca si, nu in ultimul rand, pentru ca unii oameni nu pot fi prostiti chiar tot timpul…