Societatile devin tot mai multiculturale, parasind ethosul traditional, fara ca pentru asta sa devina un nou Liban sau sa cada intr-un soi de schizofrenie politica si culturala. Americanii insa sunt oameni practici si par sa se fi reinventat incercind sa iasa din criza, printr-o rasucire externa (spre Asia) si interna (spre ei insisi). Vor mai ramane o vreme pe un tarim iluzoriu al umbrelor, urmariti de vechea lor putere si prestigiu, dar pina la urma vor reincepe sa aiba initiative, inovatii, adica sa se apuce de treaba. Ei nu au fost niciodata prea nostalgic-romantici, sentiment care i-a dus pe europeni la fascism; America pare ferita de astfel de porniri sinucigase.
Mentalitatea imperiala, intetita dupa atacurile de la 11 Septembrie, se afla mai mult in rindurile oamenilor politici de la Washington decat printre oamenii de rind. Rezulta ca adaptarea la noile realitati va fi mai dificila pentru unii americani decit pentru altii. Se vor adapta mai usor tinerii, locuitorii din zonele cosmopolite, cum e California si, in general, cei mai putin fixati pe un stil de viata. De asemenea, unele institutii politice, economice, culturale se vor simti mai putin amenintate decit altele. De pilda, in plan politic, mai amenintat va fi Partidul Republican decit cel Democrat, primul fiind mai ancorat la valorile traditionale si la exceptionalismul american. Adeptii sai considera ca tara e la fel de tanara si de pura ca intotdeauna si confunda identitatea lor religioasa cu cea nationala (un nou “popor ales”). Pe termen scurt (perioada nostalgica), Partidul Republican va avea de cistigat, dar pe termen mediu si lung va pierde si se va metamorfoza, precum Partidul Conservator britanic, dupa Churchill.
Lumea post-americana ar putea genera o criza de credinta. Democratii americani sint mai cosmopoliti, mai laici, mai rationalisti, mai progresisti si ar trebui sa se adapteze mai bine la schimbarile in curs. Dintre ei, Al Gore a devenit intruchiparea persoanei globale, care reprezinta civilizatia occidentala. De asemenea, datorita in principal cresterii pretului combustibilului, viata la tara va deveni tot mai grea si multi se vor muta in marile centre urbane.
America nu mai poate fi “puterea indispensabila” care sa faca pe jandarmul universal. Pe viitor, probabil ca vor exista forte de securitate globale cu acest rol, alcatuite din jucatori globali sau regionali. Dar universitatile americane, institutiile culturale si centrele financiare au un mare potential de a prospera in continuare in lumea postamericana, indiferent cum va arata configuratia geopolitica a viitorului, configuratie pe care o pot si influenta, de altfel.
Cel mai dureros va fi pentru armata americana, acest Goliat care se va micsora si va deveni tot mai dezorientat si, desigur, pentru cei de la Washington D.C., cu pretentiile lor de centru al pamantului. Dar, mai devreme sau mai tirziu, Washingtonul va cunoaste si el un moment post-Washington, cind pozitia sa nu va mai fi atat de importanta. Ceea ce nu se va intampla cu alte orase americane, cum sint New York sau Los Angeles, care detin roluri mult mai antrenante in comertul si in cultura globala. Cel mai mult va avea de suferit institutia prezidentiala. Telefonul rosu nu mai exista. Presedintele nu se va mai putea prezenta ca “lider al lumii libere” si multe alte clisee de acest gen vor disparea. In sinteza, presedintia nu va mai fi la fel de atragatoare ca pina acum.
Uneori, istoria ia o pauza inainte de a se forma o noua ordine in lume. Sintem intr-o astfel de situatie, intr-o stare suspendata, de provizorat si incertitudine. Principala axa de influenta planetara s-a mutat din Atlantic in Pacific. Lumea secolului XXI, in frunte cu China si cu India, are multe de oferit Americii. Aici, va creste rolul Congresului in sistemul politic, in detrimentul Presedintelui. Statul-natiune a ajuns la capatul puterilor, iar iluminismul si individualismul, ca elemente ideologice, incep sa fie inlocuite cu un ethos renascut al gandirii comunitariene. Daca instalarea acestuia va esua, trebuie sa ne asteptam la o epoca a luptei feroce pentru supravietuire, in care se vor manifesta cele mai joase energii.
In evaluarea viitorului apropiat, cel mai mare semn de intrebare planeaza asupra Europei. In ce masura ar putea ea, lipsita de o coeziune reala, de o putere militara si diplomatica comuna si cu economia in cadere libera, sa mai constituie o superputere geopolitica? Cat timp petrolul va fi important, Rusia va fi o astfel de mare putere, refacandu-si si influenta in fostul areal sovietic. Atat in Rusia, cat si in China si India renaste, in mod paradoxal, ideea nationala.
Gandirea geopolitica traditionala sugereaza un secol chinezesc ce sta sa vina. Asadar China va fi noul “caine alfa”, caci o lume multipolara ar fi prea instabila, iar altcineva nu se intrevede, crede Paul Starobin. In schimb, Richard N. Haass, presedintele Consiliului pentru Relatii Externe, concepe o lume “dominata nu de una sau doua sau chiar mai multe state, ci mai degraba de zeci de actori“, statali si non-statali, “care exercita diverse tipuri de putere” (vezi “Foreign Affairs“, martie, 2008). Ar fi vorba despre state, organizatii globale si regionale, metropole, religii, institutii, corporatii transnationale, ONG-uri, armate civile s.a.
În oraşul Atena, exista un număr impresionant de locuri de cult şi de statui dedicate zeilor şi, îndeosebi, celei ce patrona vestita aşezare din Grecia, a cărei întemeiere generase o ceartă memorabilă între doi olimpieni, pornită din dorinţa fiecăruia de a-i da numele (v. Darul Atenei). Toate aceste opere de artă erau întrecute de statuia fecioarei războinice născute din capul tatălui Zeus, aşezată pe Acropole şi venerată de atenieni, atribuindu-i-se origine divină, legenda considerând-o căzută din cer.
