Pretul benzinei explodeaza in Grecia. Oare de ce?

luni, 15 august 2011

Sursa Capital

Pentru cei care călătoresc în Grecia în timpul care a mai rămas din această vară, avem o veste proastă: Grecia are prețuri la benzină mai mari chiar decât Marea Britanie.

Și asta nu e tot. Problema este că, la greci, benzina se scumpește în condițiile în care petrolul s-a tot ieftinit pe piețele externe. Astfel, un litru de benzină în Grecia a trecut din nou de nivelul de 1,7 euro, în condițiile în care în luna aprilie, când prețul petrolului a ajuns la maximum primelor 6 luni, era tot de 1,7 euro.

La începutul acestui an, deși avea tot un preț ridicat al carburanților, Grecia nu era lider european, ci Olanda. Acum, grecii, chiar dacă sunt o destinație turistică, se pot "lăuda" că-i întâmpină pe turiști cu cele mai mari prețuri ale benzinei din toată Europa.

Articolul de fata scoate in evidenta un aparent paradox: in conditiile in care pretul petrolului este sub 80 de dolari, benzina la pompa grecilor este tot mai scumpa!



Daca sunteti contrariati de aceasta situatie, va recomand sa analizati structura pretului unui litru de benzina in Grecia. Sa nu va surprinda sa vedeti o crestere a accizelor... cam cu cat a crescut si pretul benzinei! Iar acciza merge la bugetul de stat ca taxa indirecta!

De ce au inceput cu benzina? Pentru ca elasticitatea cererii de benzina la pret este destul de redusa incat economistii ministeriali sa anticipeze o crestere a veniturilor incasate de guvern. Cu alte cuvinte, grecilor le va fi mai greu sa substituie combustibilul decat alte bunuri.

Iar europenii care viziteaza Grecia devin automat si ei contribuabili (suplimentar, daca avem in vedere si transele alocate de organismele europene) la acoperirea deficitului imens inregistrat pe taramului zeilor!    


0 comentarii: