Criză de 20 de ani în România

luni, 26 decembrie 2011

Sistemul capitalist românesc îşi pierde coerenţa, este un sistem care nu mai poate exista. A devenit un sistem al paradoxurilor, creat în doar 20 de ani de nişte indivizi – puţini, dar puternici – care sunt singurii beneficiari ai acestui haos axiologic. Au scos teoria evoluţiei din şcoli şi au introdus religia ca disciplină obligatorie. În felul ăsta s-au asigurat că următoarele generaţii vor fi din ce în ce mai idoate şi mai obediente. Au „privatizat” fabricile şi uzinele – termen eufemistic, pentru a nu spune că le-au vândut la fier vechi. În felul ăsta s-au asigurat că acei muncitori, rămaşi şomeri, se vor angaja pe salarii de căcat la firmele lor.
Societatea românească din ultimii 20 de ani este societatea în care statul îşi umileşte permanent cetăţenii. Este societatea în care te duci la spital să te îmbolnăveşti, la şcoală ca să fii mai prost şi la tribunal ca să fii furat, chiar mai mult, dând şpăgi, cu seninătate, pentru toate astea. Cu seninătate, zic, pentru că pe români se pare că nimic nu-i revoltă. Nu-i revoltă că trimit oameni în Parlament pentru a vota legi prin care să fie ulterior furaţi sistematic, nu-i revoltă faptul că printr-un ascuns resort al exerciţiului democratic îşi aleg cei mai mincinoşi conducători. Dacă te uiţi pe scena politică vei constata că protagoniştii ei ori sunt hoţi, ori sunt proşti. Nu ştiu cum dracu au ajuns acolo, aşa cum nu ştiu cum România a ajuns să fie reprezentată în Parlamentul european de un miliardar semi-analfabet, de o domnişoară naivă şi de un poet nebun. Societatea românească este societatea în care eşti sărac doar dacă munceşti şi apreciat doar dacă nu ştii să faci ceva cu adevărat. Asta este o criză axiologică.

0 comentarii: