Criza de criză de Crăciun

vineri, 9 decembrie 2011

N-am ştiut şi nu cred că vom şti să profităm de şansa pe care ne-a oferit-o criza. Şi pentru că n-am ştiut şi nu vom şti, se prea poate ca ea să nu fie cu adevărat o criză. În deceniile din urmă, crizele au lăsat urme adînci în conştiinţele individuale şi colective, au modificat valori, credinţe şi comportamente. Criza de criză de astăzi dă seama de incapacitatea noastră, ori pur şi simplu de lenea noastră de a învăţa ceva din ea, altfel decît sub forma micilor improvizaţii şi justificări.
Crăciunul ar putea fi un moment al suspendării crizei de criză. Dar să nu fim idealişti, ne vom năpusti ca în fiecare an, şi din ce în ce mai sălbatic, în malluri, în magazinele de cadouri, în magazinele de pe Internet, în vacanţe la munte sau la alte mări, făcînd din criză un pretext suplimentar al consumului. S-o spunem altfel: de mai bine de douăzeci de ani, deja am intrat tot mai extins şi mai profund într-un sistem social-economic care funcţionează prin controlul dorinţei sau a ceea ce unii autori au putut numi „energie libidinală“. Potenţialul fantasmatic uriaş pe care l-am produs în decenii de abstinenţă şi frustrare a fost recuperat cu mare uşurinţă în dispozitive exersate de producere a consumatorului docil şi uşor manipulabil, capabil să ingurgiteze orice nouă banalitate a pieţei drept o minune, o performanţă, un cadou, în fond un triumf al unui marketing cinic hrănindu-se din lipsa de control asupra propriilor dorinţe. Mai mult, această industrie a serviciilor a preluat în propriul său malaxor ceea ce-i scăpase anterior sau în alte regiuni mai greu accesibile: tradiţii, ritualuri, ceremonii, practici comunitare etc. Toate acestea au produs, în decenii sau secole de repetări, anumite strategii de individualizare, de identificare şi de asociere, dar şi stiluri de viaţă particulare şi variate, moduri unice de a trăi bucuria faptului de a fi împreună, de a-i respecta şi iubi pe ceilalţi, ori de a se solidariza cu ei.
Crăciunul a fost un asemenea condensator comunitar şi de individualitate. El a putut funcţiona, dincolo de semnificaţia sa religioasă, drept un moment de intimitate cu sine şi cu cei apropiaţi, de retragere în oaze ferite de tumultul şi uzura vieţii obişnuite, de recuperare a unei sensibilităţi pe care toată participarea la procesul muncii productive n-o anula, doar o intensifica amînînd-o. El a fost ocazia retrăirii, a verificării şi chiar a inventării unor experienţe cu valoare primordial estetică, dacă înţelegem prin acest cuvînt aici semnificaţia sa originară, de aisthésis, simţire.
Nu cred că e hazardat să vorbim la trecut despre toate acestea. Şi nu pentru că toate acestea au dispărut şi pretutindeni, ci pentru că aceste forme de existenţă individuală şi comunitară sînt tot mai minoritare, şi deci tot mai exotice, şi deci tot mai vandabile pe o piaţă a serviciilor integrate. Şi nu trebuie vorbit cu nostalgie (deşi imaginea copilăriei într-un sat înzăpezit din Maramureş e greu de păstrat altfel…), ci cu o anumită luciditate binevenită într-un moment de criză. De aceea, pare tot mai uşor de înţeles ideea lansată de un filozof francez care spunea că o parte numeroasă a populaţiei trăieşte azi în zone estetic sinistrate, în condiţii de mizerie simbolică şi spirituală extremă. El vorbea despre aceşti oameni ca despre nişte alienaţi estetic pentru că nu mai pot participa la producţia de aisthésis, ci devin consumatori pasivi ai unor produse materiale şi imateriale, inclusiv ai şabloanelor marketizate de senzaţii, afecte şi sentimente. Înainte ca fiecare dintre noi să fie un consumator al cutărui sau cutărui produs de pe piaţă, sîntem pregătiţi intens, zi de zi, pentru o formatare cît mai completă a nevoilor şi dorinţelor, dar şi a modalităţilor de satisfacere a lor, în sensul dorit de piaţă. Congestiei afective pe care o vrem şi o suportăm îi corespunde revărsarea neîncetată de produse pretinzînd să umple acele goluri pe care tot publicitatea lor le-a creat. Dar golurile noastre sînt în altă parte.
Şi nici măcar Crăciunul nu mai pare s-o poată face. Pentru că este un eveniment mult prea ispititor şi profitabil pentru toate industriile de divertisment şi de consum. Şi pentru că noi înşine, fiecare în felul său, cu familiile, prietenii, comunităţile din care facem parte, am găsit mai convenabil să se ocupe altcineva de pregătirea acestui moment de reculegere şi de intimitate, un Moş Crăciun fabricat din reclame, excelent manager al unei afaceri mondiale de succes, furnizor al tuturor produselor, serviciilor şi trăirilor de care avem nevoie, toate în culori luminoase şi acorduri suave de „Jingle Bells“. Colindele sînt doar o versiune locală a acestui imn comercial, satele din Maramureş – un fundal de publicitate şi o destinaţie de agroturism, iar cozonacul – cumpărat de la mall şi el, odată ce cuptoarele au fost dărîmate de dragul microundelor – îşi îndeplineşte cu greu rolul de madlenă, pretext al unei conversaţii despre un trecut ce ne mai aduce doar inerţial împreună. Criza de criză de Crăciun înseamnă şi asta: că nici măcar cu ocazia crizei sau a Crăciunului nu mai sîntem în stare să regăsim virtuţile simplităţii, ale simplului fapt de a fi împreună, fără să-l invităm la masă pe Moş Crăciun. 

0 comentarii: