Ion Iliescu la PLD

marți, 27 decembrie 2011

Ion Iliescu, una dintre cele mai influente personalităţi politice ale României postrevoluţionare şi totodată eminenţa roşie a stângii româneşti, a şocat întreaga scenă politică a ţării anunţând, în cadrul unei conferinţe de presă, că a înapoiat carnetul său de membru al Partidului Social-Democrat, al cărui preşedinte de onoare era, înscriindu-se, în schimb, la Partidul Democrat Liberal. Domnul Iliescu a explicat jurnaliştilor prezenţi că la baza deciziei sale neaşteptate a stat o discuţie cu nepotul unui vecin de bloc. Tânărul, elev la liceul „Sfântul Sava” din Capitală, i-a explicat amănunţit avantajele liberalismului asupra socialismului, reuşind să îl convingă pe fostul membru PCR că atuurile responsabilităţii individuale în faţa celei asumate de stat sunt de netăgăduit.
„Mi se pare important şi corect ca, chiar şi la vârsta mea, oamenii să aibă acea flexibilitate intelectuală care să le permită să spună”, a declarat Iliescu. „Din 1944 până acum am crezut în ideologia socialistă şi că ea este singura care poate elibera omul cu adevărat. Acel tânăr mi-a deschis ochii: socialismul este o prostie, este o ideologie în care statul îl eliberează pe cetăţean de responsabilităţi, fără să îl întrebe dacă este de acord cu acest lucru, şi încearcă să stabilească o egalitate acolo unde ea nu poate, de fapt, exista. Oamenii nu sunt toţi la fel: unora le merge mai bine, altora mai rău. Unii sunt harnici, alţii leneşi. Cei dintâi trebuie răsplătiţi, iar socialismul nu îşi propune să facă acest lucru”, a explicat fostul preşedinte al României, adăugând că, după o analiză a tuturor partidelor, a hotărât să se înscrie în PDL, deoarece i se pare că acesta reprezintă cel mai bine idealurile liberale. Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat uimit, dar şi bucuros, de decizia domnului Iliescu. „Deşi sunt nevoit să recunosc că multă vreme am avut o părere nu foarte bună despre Ion Iliescu, trebuie să spun că prezenţa sa în partidul nostru este indubitabil un câştig.
Domnul Iliescu este unul dintre cei mai valoroşi oameni politici din România, cu o experienţă, autoritate şi personalitate unică între politicienii români”, a declarat Băsescu la Cotroceni: „Sunt bucuros să îl am de-acum încolo ca aliat, nu ca adversar”. Majoritatea liderilor PSD au refuzat să comenteze, aşteptând rezultatele şedinţei speciale a Biroului Executiv al partidului, convocată pentru această seară. Fostul şef al PSD Mircea Geoană a declarat postului naţional de televiziune că „Această mutare a domnului Iliescu arată ceea ce eu am spus dintotdeauna: partidul nu trebuia construit în jurul unui om care, spre deosebire de mine, nu era, în adâncul sufletului, un socialist convins”.

0 comentarii: