Paul Krugman si criza Americii

luni, 26 decembrie 2011

Paul Krugman, laureatul Nobel pentru economie in 2008, vede inceputul crizei americane in anii 1960 si o pune pe seama republicanilor. Acum, dupa 40 de ani de “ambiguitate”, el crede in posibilitatea constituirii unei majoritati “progresiste” in S.U.A. El cere schimbarea politicii fiscale a Administratiei Bush, care-i avantajeaza pe cei bogati. Vede, de asemenea, o recrudescenta a rasismului si cere politici de lupta impotriva tuturor inegalitatilor, pentru ca “America este din ce in ce mai inegalitara”. Salariile superbogatilor (0,1% din populatie) au crescut de 5 ori in 30 de ani, al unora chiar de 7 ori, in vreme ce cele ale marii majoritati au crescut cu doar 0,7%. Potrivit autorului, 74% dintre americani sunt astazi extrem de nemultumiti de situatia economica generala a tarii lor si mai ales de situatia lor particulara si ar fi, deci, pregatiti pentru reforme importante. Krugman sugereaza sa se redea un rol redistributiv fiscalitatii si sa se introduca o asigurare medicala universala. Aici el evoca, cu oarecare admiratie, sistemul francez si raportul sau cost/eficacatate si subliniaza superioritatea sistemului public in gestionarea acestei chestiuni. In fine, Krugman sugereaza o crestere a salariului minim american, care a scazut de la 50% in anii 1960 la doar 31% in prezent, favorizarea printr-o lege speciala a aderarii la sindicate, interzicand patronilor sa interzica sindicatele s.a. Deci liberalul Krugman ne propune un intreg manifest social-democrat. Dar principalele contributii ale autorului se regasesc, cum a subliniat si comitetul Nobel, in domeniul comertului international, mai precis analiza de impact a economiilor de scara asupra acestuia. Spre deosebire de teoriile anterioare, a avantajului comparativ (David Ricardo) si modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson care studiaza schimburile dintre economii complementare, Krugman remarca faptul ca esentialul in comertul international nu se desfasoara Nord-Sud, in termeni inegali, ci Nord-Nord, cu bunuri aproape similare. Consumatorii prefera diversitatea, iar productia integreaza economiile de scara. Specializarea se face pe marci si nu pe produse. Fata cu economiile de scara, o tara poate fi defavorizata. Totusi, comertul international ramane benefic chiar intre tari cu potential apropiat, deoarece permite intreprinderilor sa-si diminueze costurile, beneficiind de piete mai mari decat cea interna si consumatorilor sa aiba de unde alege, beneficiind si de preturi mai mici, datorita competitiei dintre companii. Paul Krugman ramane un adept al liberului schimb si al globalizarii economiilor, criticand interventiile statului in politica industriala, mai ales in lucrarea The Great Unraveling. In contextul “noii economii”, Krugman scrie The Theory of Interstellar Trade, un eseu umoristic asupra schimburilor de bunuri efectuat cu o viteza apropiata de cea a luminii. In ce priveste “noua economie geografica”, Krugman considera ca, daca schimburile internationale sunt mult conditionate de asa numitele randamente de scara, atunci regiunile economice ce au o productie mai mare vor deveni mai competitive si vor atrage mai multe intreprinderi. Aceasta explica de ce, in loc sa se extinda pe intreaga suprafata a globului, productia are tendinta de a se concentra in cateva tari, regiuni sau chiar orase, care devin dens populate si beneficiaza de venituri mai ridicate. Aceasta analiza este dezvoltata in mai multe articole aparute dupa 1991, in Journal of Political Economy. Autorul este un nume cu influenta si in domeniul finantelor internationale, cu contributii in materie de modelare a crizelor monetare, sustinator al cursurilor de schimb flexibile. La inceputul anilor 1990, el arata ca puternica crestere economica a “tigrilor asiatici” nu este rezultatul unui nou model economic, ci al unei cresteri a stocului de capital care nu a condus si la o crestere a productivitatii globale a factorilor de productie. Ca atare, el prezice ca cresterea economica a acestor tari se va incetini si va deveni mai dificil de a genera crestere in urmatorii ani. Criza asiatica din 1996-1997 a validat aceste predictii, fiind, de asemenea, considerata o criza legata de ratele de schimb fixe. La fel s-a intamplat in 1998 cu criza rusa. Krugman se declara adeptul unei politici fiscale agresive, pentru a contracara depresiunea ce loveste Japonia, argumentand ca aceasta tara se gaseste intr-o criza de lichiditati. In ultimii 15 ani, lucrarile lui Krugman, cum ar fi The Age of Diminished Expectations sau The conscience of a liberal se orienteaza mai mult spre marele public, pe diferite teme considerate importante. El se orienteaza mai mult pe cresterea inegalitatilor de venituri, antrenata de “noua economie americana” a erei Clinton. Cauza este vazuta, in principal, in schimbarile tehnologice, dar si in slabirea Statului-Providenta dupa era Reagan. Paul Krugman este, fara indoiala, un economist si un profesor de mare talent. El nu se ascunde dupa draperii stiintifice, ci explica foarte clar atat problemele economice, cat si implicatiile lor politice. Partizanii sai il adora, criticii il detesta, de unde si marea sa notorietate. El nu a primit insa Nobelul pentru talentele sale de polemist, ci pentru lucrarile scrise in anii 1970 despre teoria comertului, in cadrul miscarii lansate de catre maestrul sau, Jagdish Bhagwati (Columbia University), si continuate impreuna cu economisti ca Avinash Dixit (Princeton University) si Elhanan Helpman (Harvard University).

0 comentarii: