Politica în România - clienţi şi servitori

luni, 12 decembrie 2011

Nu există politică în România; există doar “clienţi” şi “servitori”. A face politică nu înseamnă altceva decât să te plasezi într-una dintre cele două tabere. Însusi faptul că toţi politicienii vor să ajungă la putere dar niciunul să guverneze spune multe despre modul cum se face “politica” la noi în ţară. Observ astfel că în sfera aceasta a puterii s-a strecurat încet dar sigur un tip nou de politician.
Daca în anii 90 politica însemna lupta permanentă dintre comuniştii vechi, dornici să-şi păstreze privilegiile, şi “noua generaţie” de oameni, provenită, în majoritate, din mediul micilor afacerişti cu dorinţă de căpătuială, în prezent s-au schimbat mult datele problemei. În primul rând, nu mai există două “curente” de idei, ci doar unul, care afirmă supremaţia celor care au averea estimată la sute de mii de euro. Altfel spus, scena politică este ocupată de vechiul bişnitar, actual interlop, cu funcţii de conducere, care doreşte să miroasă şi un alt tip de putere decat cea a banului: puterea de a conduce masele. În al doilea rand, în acest “trand” politicianist există mai multe tabere care îşi construiesc interesele pe baza votului majorităţii. Puterea maschează cel mai bine intenţia reală! – aceasta pare a fi deviza noilor ipochimeni care doresc să ne conducă. În acest peisaj pe care nu ştiu prea bine să îl descriu se încadrează toţi, dar absolut toţi, politicienii. Sigur, am putea spune că unul sau altul “a făcut şi lucruri bune”.
În realitate însă, tot ceea ce se face bine corespunde cu ceea ce nu dăuneaza sistemului. Sistemul mafiot este cel care ia cu adevărat deciziile politice. Părerea mea este că nu avem cu cine vota. Băsescu este un şmecher-bădăran însetat de putere, care nu s-a înconjurat decât de lachei şi căţele. Geoană duce în spate un partid-cadavru, loc de “pelerinaj” pentru comunişti si securişti. Antonescu, deşi mai delicat şi diplomat, ascunde în bârlogul PNL-ului pe mulţi interlopi care fac afaceri dintre cele mai murdare, al căror prototip este Patriciu. Atunci cu cine şi mai ales de ce să votez? La a doua întrebare aş răspunde mai uşor: nu votez pentru democraţie, pentru că ea nu există în forma pe care mi-o doresc eu (la noi în ţară se aplică un fel de “democraţie a celor puţini”, susţinută, prin vot doar, de cei mulţi), nu votez nici pentru un partid sau un program politic (nu mai avem de mult aşa ceva, de la moartea lui Coposu; partidele sunt nişte “grupuri de băieţi de băieţi”, iar programele politice sunt de “dreapta-stânga-pe colţ”). Problema este că nici voturi de blam nu dau: sunt ineficiente şi anarhice.
În numele tuturor celor din generaţia mea şi al celor care au făcut revoluţia şi ale căror idealuri le-au fost frânte de “sistem” voi da totuşi un vot de greaţă, cu vomă şi spasme, un vot nedigerat, fiziologic. Cel pe care îl voi umple de voma votului meu va fi Băsescu,
cel care încearcă să mai menţină cât de cât ideea de stat şi de centru de putere. Dar asigur pe toţi cei care se bucură de votul meu că votez fără speranţă, că nu am încredere în nimeni şi că nu mai aştept nimic. Nu mai are rost: m-am sacrificat destul şi nu mai sunt atât de tânăr ca să mai pot spera ceva. În numele tuturor celor care se simt sacrificaţi într-o luptă pe care nu şi-o doresc, votez cu scârbă şi nu vreau să şterg podeaua. Vă urez tuturor să trăiţi bine… în subterană!

0 comentarii: