Realitatea

joi, 8 decembrie 2011

Ce fel de oameni sîntem? Ce ne oferim unii altora? Cîţi sîntem călăi, cîţi sîntem victime, cîţi sîntem spectatori sporind cruzimea spectacolului prin chiar plăcerea indusă şi deloc spontană a privirii cruzimii? 

Deschideţi o pagină de „ştiri”. Accesaţi „realitatea”. Azi, 8 decembrie, la ora 19, ea sună, printre altele, aşa: „Cine este deputatul care a făcut-o ‚curvă’ pe şefa Comisiei de buget”; sau aşa: „Începutul sfârşitului: Europa îşi pregăteşte vechile monede”; sau, şi mai real, aşa: „ŞOCANT: Fiica a fost sunată de Poliţie să ridice un colet în care se afla capul mamei ei”; la fel de real: „Un bărbat a dormit 12 ore cu un cuţit infipt în piept, iar dimineaţa s-a dus cu autobuzul la spital”; „Numărul infracţiunilor, în creştere, potrivit unui raport al Ministerului Justiţiei”; „"Ţăranul cu Maserati" l-a rupt cu bătaia pe Stelian Ogică în direct!...”; Viaţa de roman a «Marianei cur de fier»! Cum a ajuns să aibă la pat cei mai importanţi oameni din Galaţi”; „Moarte suspectă: o persoană zdrobită de stânci pe faleza Mării Negre VIDEO”; Armă de asalt ce poate fi folosită în condiţii extreme, testată de MApN....” etc. etc. etc.

Este aceasta realitatea? Dacă da, este ea lumea pe care ne-o construim împreună şi pentru generaţiile ce vin? Care sînt criteriile umane, intersubiective, etice, politice, după care filtrăm din tot ceea ce este această realitate?

Criza aceasta n-a fost niciodată o criză aşa cum ne-o vîră pe gît experţii; dacă ea este criză, e doar pentru că testăm posibilităţi extreme şi insuportabile ale faptului de a putea trăi împreună. Ce trebuie să ne transmită această realitate? Care sînt învăţăturile pe care trebuie să le tragem din tuşele voit îngroşate în preajma terifiantului şi a violenţei extreme? Unde se mai află golurile în plasa sufocantă întinsă peste lume în care să putem cultiva ceva precum intimitate, frumuseţe, bucurie de alţii, cultivare de sine, toate aceste sintagme care sună fals, făcînd din cei care le folosesc nişte creduli şi din cei care le refuză nişte cinici adaptaţi?

Am pierdut oare ceva pentru a ajunge aici? Ce oameni sînt aceia care, tot mai mulţi, decupează în aşa fel realitatea încît tot restul realităţii să nu conteze, încît ea să nu fie decît realitate a cruzimii, a disperării, a neputinţei revoltei decît în forma infracţiunii faţă de lege şi faţă de realitatea cea mai reală, adică mai necruţătoare, mai aproape de gradul zero al viului? Nu în înfruntarea morţii, căreia îi este negată orice cinste, orice demnitate, ci în manipularea ei pentru a fi introdusă în figuri incomplete şi înspăimîntătoare în textura vieţii, ea însăşi redusă fără scrupule la un automatism metabolic, la ghiftuială atunci cînd se poate şi la dorinţa dureroasă de ghiftuială atunci cînd nu se poate?

Un întreg sistem se ţese în jurul nostru, cu noi înşine, trecînd prin noi înşine ca relee şi intensificatori, un sistem al unei materialităţi brute şi brutale, mocirloase, făcîndu-ne să credem că desăvîrşirea noastră ca fiinţe umane se află în condiţia porcină, mai mult, convingîndu-ne zi de zi, printre false morale şi reale profituri, printre lanţuri vizibile şi invizibile, în nefericiri sufocate, dureros de amuţite, că şi acele lucruri sau fiinţe pe care le preţuim îşi află locul cel mai potrivit, împreună cu noi, tot în mocirlă.

0 comentarii: