Turnul Londrei

duminică, 11 decembrie 2011

Dupa batalia de la Hastings (1066), normanzii au impus populatiei Angliei instituţii noi, alte relaţii sociale şi un sistem militar propriu, spulberand sperantele acelor englezi care crezusera ca prin supunere vor avea mai putin de suferit. Cuceritorii ridica fortificaţii care le exprima pretenţiile: "Imense movile rotunde, ca acelea care se mai vad inca la Lewes şi intr-o multime de alte locuri, au fost ridicate pretutindeni, prin munca fortata a taranilor saxoni, şi incununate cu fortarete regale ori particulare, mai intai din lemn şi, în cele din urma, de piatra." (G. Trevelyan, Istoria ilustrata a Angliei). O astfel de constructie devine celebra în istorie, datorita momentelor cand a fost scena unor evenimente importante: "Alarmati, londonezii au vazut cum se ridicau zidurile Turnului regal al Londrei, ajungand sa depaşeasca treptat zidurile de est ale oraşului, strunind astfel, fara a o distruge, iubita lor independenţă." Spre deosebire de celelalte edificii de lemn sau piatra, Turnul Londrei a fost ridicat din zidarie, (incepand din 1078, spre a servi de reşedinta regelui William I) în ideea unei durabilitati sporite şi pentru evitarea incendierii. In 1381, regele Richard al II-lea se refugiaza în acest castel fortificat, pana cand rebelii sunt infranti, dar aici este inchis şi Henric al VI-lea, ieşind numai pentru a implini un destin nefericit (1471), alaturi de Warwick, "fauritorul de regi", invinşi de remarcabilul Eduard al IV-lea la Barnet si Tewkesbury; în acest loc, Camera înstelată (o curte suprema de justitie, imposibil de influentat) aplica tortura asupra invinuitilor, în vremea lui Henric al VII-lea, iar urmaşul acestuia, Henric al VIII-lea il ameninta pe Nuntiul Papal ca va fi cercetat în Turnul Londrei, pentru vina de a fi purtat negocieri cu Franta; tot în timpul domniei sale, marii demnitari (Wriothesley, Lordul Cancelar şi Rich, consilierul juridic al Coroanei) luau parte activ la chinuirea victimelor, fara a considera ca savarşesc un fapt degradant, cel putin în raport cu rangurile ce detineau; aici petrece cateva saptamani de ingrijorare viitoarea mare regina Elisabeta, dupa rascoala lui Wyatt (1554), în fine, pe aici trec multe personalitati al caror destin se implineşte tragic prin judecata, prin exe¬cutie, sau prin c1austrare. In literatura, Turnul Londrei apare sumbru, iar tristul renume mareşte durata ecoului metaforic: "Printul: Urat mi-e Turnul ca nimic pe lume." CW. Shakespeare, Richard al II-lea). Fascinatia pentru edificiu se individualizeaza ca semn premonitoriu tragic: "Hastings: De trei ori azi/ S-a poticnit sub mine pintenogul/ şi-a tresarit dand ochi cu Turnul, parca/ De groaza ca ma duce la mace!." Zidurile pastreaza marturii nerostite, în masura sa induioşeze sau sa starneasca groaza: "Elisabeth: Mai stai sa mai privim o data Turnul,/ Voi pietre, fiti miloase cu ai mei prunci/ Din ura-nchişi în zidurile voastre./ Crud leagan pentru gingaşii micuti! Tovaraş aspru şi ursuz de joaca/ Ai fragezilor printi, fii bland cu ei!/ Aşa işi ia acum natanga-mi jale/ Adio de la lespezile tale." (op. cit.). "Turnul Londrei" sugereaza - în descendenţa negativa a conotaţiei - un loc sinistru al recluziunii, al supliciului şi al pierzaniei, în care orice speranţa în salvare este zadarnica.

0 comentarii: