Aproape 9 milioane de romani traiesc la limita saraciei. Topul saraciei in Uniunea Europeana! Vezi pe ce loc se situeaza Romania

miercuri, 11 ianuarie 2012

Romania se plaseaza pe locul doi in Uniunea Europeana in functie de procentajul persoanelor care traiesc la limita saraciei, dupa cum arata un top realizat de Econtext pe baza unor date de la mai multe birouri de statistica.

Pe primul loc, cu cel mai ridicat procentaj de saraci, se afla vecinii nostri bulgari. Astfel, 41,6% din populatia Bulgariei traieste la limita saraciei, tara noastra clasandu-se pe pozitia secunda, 41,4% din romani zbatandu-se sa supravietuiasca cu resurse limitate.

Acest procentaj arata ca 4 din 10 persoane (doua din cinci) se afla in saracie.

Urmatoarele pozitii sunt ocupate tot de foste state europene. Al treilea loc ete detinut de Letonia (38,1% din totalul populatiei), care este urmata de Lituania (33,4%), Ungaria (29,9%).

Ce inseamna sa fii sarac

Dar ce inseamna sa fii sarac? Uniunea Europeana considera o persoana ca fiind saraca „daca resursele sale sunt atat de insuficiente incat o impiedica sa aiba un standard de viata considerat ca fiind acceptabil de societatea in care traieste”.

Si dupa cum am mai spus si in alte analize, UE utilizeaza o definitie relativa pentru a masura saracia. UE considera ca o persoana este saraca daca are „un venit disponibil sub 60 % din venitul disponibil mediu national”.

Daca am raporta la bani, un roman ar fi sarac daca ar trai cu circa 100 de euro pe luna. De unde rezulta ca 8.700.000 de romani supravietuiesc de pe o zi pe alta. Venitul mediu lunar a fost in trimestrul trei din 2011 de 835 de lei de persoana, potrivit Institutului National de Statistica.

Romania saracilor

Iar din acesti saraci, doua milioane sunt pensionari, dupa cum a aratat Econtext intr-un articol anterior.

Pensionarii Romaniei, printre cei mai saraci din UE. Vezi cati pensionari se zbat in mizerie in Romania si in celelalte state europene

De altfel, Econtext a prezentat mai multe perspective asupra saraciei din tara noastra. In lunile trecute, am publicat o situatie a intelectualilor care traiesc in mizerie.

Intelectualii din Romania, printre saracii Europei. Clasamentul statelor europene dupa numarul intelectualilor care traiesc la limita saraciei

UE si PIIGS

Daca ne reintoarcem privirea catre clasamentul actual, vom observa mai multe lucruri suprinzatoare. Bineinteles, primele locuri in topul saraciei sunt ocupate de fostele state comuniste din Europa Centrala si de Est. In vest, situatia este mult mai buna. Din garda veche a Europei, cei mai multi saraci se afla in Grecia (27,7% din totalul populatiei), Irlanda (25,7% in populatie), Spania (25,5%), Portugalia (25,3%) si Italia (24,5%). Exact statele care au cele mai mari probleme acum. Statele PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania).

In cazul unei eruptii a zonei euro, cu o inflamare a uriasa a somajului, presiunile vor fi si mai ridicate pentru aceste tari. Implozia zonei euro ar aduce mai mult somaj si mai multa saracie!

Clasa de mijloc

Sa mai mentionam un fapt interesant si demn de urmarit. Pe ultimul loc in acest top, cu cei mai putini saraci, se pozitioneaza Cehia. Da, Cehia! In acest stat, doar 14,4% din populatie este saraca.

Pe de alta parte, Cehia nu este in pole position la bogatia localnicilor. Cum s-ar traduce acest fapt? Simplu, Cehia are o clasa puternica de mijloc, care s-a format in ultimii ani. Un exemplu demn de urmat!





Dar iata cati saraci sunt in fiecare stat din Uniunea Europeana:




0 comentarii: