Harold Nicolson şi Revoluţia din 1989

vineri, 27 ianuarie 2012

Fostul şef de birou al CIA în România Harold Nicholson, în vârstă de 59 de ani, a fost condamnat în 1997 la 23 de ani şi şase luni de închisoare pentru că vândut Moscovei informaţii sensibile despre identitatea mai multor spioni americani din Rusia. Nicholson a recunoscut că între 2006 şi 2008 a transmis informaţii Rusiei de după gratii. El i-a transmis informaţiile fiului său în timpul vizitelor primite la închisoarea din Oregon.
Nathaniel Nicholson, pe atunci în vârstă de 24 de ani, a călătorit apoi spre oraşe din zone diferite ca San Francisco, Ciudad de Mexico, Lima şi Nicosia unde se întâlnea cu agenţi ruşi. "Harold Nicholson a recunoscut nu numai că şi-a trădat ţara, din nou, dar şi-a trădat de asemenea şi familia, implicându-l pe fiul său Nathaniel ca să obţină şi mai mulţi bani din activităţile de spionaj din trecut", a declarat procurorul american Dwight Holton, citat de BBC. 47.000 de dolari a adunat fiul spionului de la ruşi. Nicholson va fi condamnat din nou la începutul anului viitor. Fiul său, Nathaniel, şi-a recunoscut vinovăţia şi a fost condamnat anul trecut. El a acceptat să depună mărturie împotriva tatălui său. Harold James Nicholson, agentul CIA cu cel mai înalt grad care a fost condamnat pentru spionaj, în SUA. Harold James Nicholson a obţinut funcţia de şef al Agenţiei CIA din România, imediat după căderea regimului Ceauşescu şi, timp de doi ani, acesta a coordonat o acţiune amplă de racolare de noi colaboratori.
În 1996, Nicholson a fost arestat de FBI pe aeroportul Dulles, acuzat că e agent al Moscovei. El a reuşit să scape de pedeapsa cu moartea, însă a a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Harold James Nicholson este agentul CIA cu cel mai înalt grad care a fost condamnat pentru spionaj, în SUA. Potrivit Departamentului Justiţiei, este pentru prima dată când un spion deja încarcerat este condamnat încă o dată pentru spionaj în favoarea unei ţări străine. Nicholson a recunoscut că, “prin intermediul fiului său, a acţionat în favoarea Rusiei, a livrat informaţii Rusiei şi a primit sume de bani în numerar pentru vechile sale activităţi de spionaj”, precizează Departamentul. “El l-a văzut pe fiul său, Nathaniel, de mai multe ori (la închisoare) şi i-a încredinţat informaţii destinate Rusiei”, potrivit aceleiaşi surse. Din 2006 şi până în decembrie 2008, Nathaniel a călătorit la San Francisco, Ciudad de Mexico, Lima şi Nicosia, unde s-a întâlnit cu agenţi ruşi, potrivit justiţiei. Deţinutul i-a “explicat, de asemenea, lui Nathaniel cum să călătorească având fondurile ruseşti asupra sa, fără să fie observat, şi cum să distribuie banii membrilor familiei sale”, potrivit Departamentului. Pedeapsa suplimentară de opt ani de închisoare a fost stabilită în urma unei înţelegeri cu Nicholson, care a pledat vinovat la acuzaţiile de complot în vederea acţionării ca agent al unui stat străin şi complot în vederea spălării de bani.
“În prezent, fostul agent CIA, Harold Nicholson, ispăşeşte o pedeapsă pentru o nouă încălcare a jurământului său de a proteja securitatea Statelor Unite”, a declarat adjunctul secretarului Justiţiei, David Kris. Ancheta americană dovedeşte că “spionajul internaţional rămâne o ameninţare pentru America, după decenii de la sfârşitul Războiului Rece”, a adăugat agentul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) în Oregon, Arthur Balizan, adăugând că “la nivel personal, acest lucru arată pagubele pe care un tată le poate produce prin manipularea fiului său, antrenându-l într-o lume a dezonoarei”.

0 comentarii: