Ninge cu ceşti de porţelan

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Ninge peste surâsul rusoaicelor blânde şi peste Mirceştii lui Alecsandri.
Ninge cu ceşti albe, de porţelan, în care iubitele ne citesc soarta.
Ninge.
Nu voi uita niciodată noaptea în care tatăl meu mi-a arătat zăpada.  Era viscol puternic, tata m-a luat în braţe, cred că eram în scutece, şi a ieşit cu mine pe prispa casei bătrâneşti. Eram orbit şi înecat de fulgii de nea, care mă atacau ca nişte vietăţi de pradă, iar părintele meu s-a aplecat, a luat zăpadă de jos, a strâns-o în pumn şi mi-a întins-o. După cum îi sclipeau ochii, am înţeles că îmi face un dar neobişnuit.
Am întins mâna şi am simţit pentru prima dată ce înseamnă frumuseţea.
Peste zeci de ani, am încercat să prind, în câteva cuvinte, fulgerul care m-a străbătut atunci din creştet până-n tălpi :

frumuseţea nu se iartă !

zăpada
călcată-n
picioare
de
lupii
flămânzi

Nu cred că am reuşit.

0 comentarii: