Orientul blestemat

marți, 17 ianuarie 2012

Lumea s-a crucit când a văzut că la moartea lui Kim Jong-il, nord-coreenii se jeleau şi se tăvăleau pe jos, ca bolnavi de epilepsie, organizaţi în mari şi urlătoare adunări de doliu. Mai târziu am aflat că aceia care nu se zbuciumau destul de convingător erau în pericol să fie pedepsiţi. Poate chiar cu închisoarea.
Am fost totdeauna de părere că toate tipurile de societăţi nu sunt decât variante, mai apăsate ori mai discrete, ale sclavagismului şi feudalismului. Nu sunt vânduţi, azi, jucătorii de fotbal, precum nişte vite la târg ?
Cândva am fost coleg de cămin cu nişte asiatici. Le dau numai iniţialele : R. N., L. S. G. şi J. G. Ultimul râdea toată ziua. Al doilea era o masă de oase şi de muşchi, făcuse războiul, iar după trei ani de studii, putea să articuleze, în limba română, câteva vorbe şi saluta cam aşa :
- Bânăăă zâoaa !
Mărturisea că i-ar fi plăcut mai mult să facă încă cinci-şase ani de război, decât să se apuce să înveţe graiul nostru.
R. N. era un tip special. După şase luni, ştia bine româneşte şi îşi argumenta opiniile comuniste cu patimă. Cred că era instruit în trupele coreene speciale. La fotbal, ajungea mereu înaintea noastră la minge, iar dacă vreunul încerca să-l pocnească, nici nu apuca să ridice mâna până era imobilizat de coreean. Ne spunea poveşti aiuritoare, în care el credea cu fanatism, despre tunurile lor lungi de sute de metri, ascunse în munţi şi cu care puteau distruge America. Era suficient ca Marele lor Conducător să fi apăsat pe un buton, că munţii s-ar fi dat la o parte şi ar fi apărut artileria lor de uriaşi. Sunt convins că R. N. a ajuns departe. Ne-a arătat o fotografie în care el era al treilea din stânga lui Kim Ir-sen.
O singură slăbiciune avea R. N. : fuma Kent, ţigări americane.
- Băi, R,, i-am zis într-o zi, cum se face că tu fumezi ţigări capitaliste ?
A oftat, a tras adânc din ţigară şi a fost prima dată când n-a avut replică.
Altceva voiam să zic. Fiecare coreean purta, la reverul hainei, efigia lui Kim Ir-sen. În toate camerele lor era amenajat un colţ acoperit cu catifea roşie şi prevăzut cu un portret uriaş al lui Kim şi cu steagurile partidului şi ţării lor. Aveau acolo şi câte o masă pe care erau aşezate operele Conducătorului coreean. Orice dictator trebuie să aibă nişte opere, nu ? În fiecare seară, coreenii îngenuncheau în faţa portretului lui Kim şi îşi mărturiseau toate păcatele săvârşite peste zi. Îşi cereau iertare, apoi îşi luau angajamentul să nu mai greşească.
Stau şi mă-ntreb ce-o fi în mintea unuia care deţine puterea, consideră că i se cuvine totul şi poate face orice ? Cum o fi fost să te cheme Mao Zedong, Kim Jong-il, Gaddafi ori Saddam Hussein ?
Şi cum vor fi gândind cei care devin, de bunăvoie, sclavi ?
Repet ce-am mai zis şi cu alt prilej, reproducând o idee a unui prieten care a murit : trăiască feudalismul, viitorul de aur al omenirii !

P. S. 1. Orientul politic blestemat a făcut ca Orientul magic, înţelept şi etern să bată în retragere sau să se ascundă.
       2. Cineva mi-a relatat o scenă care m-a impresionat. O bătrână a intrat într-un magazin alimentar şi a cerut o felie de parizer de... cinci bani.

0 comentarii: